Trump anunţă atac asupra unei nave de droguri operate de Tren de Aragua
Update cu 6 zile în urmă
Timp de citire: 2 minute
Articol scris de: Cristina Preda

Trump anunţă atac asupra unei nave de droguri operate de Tren de Aragua
Preşedintele Donald Trump a anunţat că Statele Unite au efectuat un atac în sudul Caraibelor asupra unei nave cu droguri plecată din Venezuela şi operată de banda Tren de Aragua. În urma operaţiunii au murit 11 persoane.
Într-o postare Trump a scris: „Atacul a avut loc în timp ce teroriştii se aflau pe mare, în apele internaţionale, transportând narcotice ilegal, îndreptându-se spre Statele Unite”.
Marco Rubio a spus că nava era operată de o „organizaţie narcoteroristă desemnată” şi a postat un film cu impactul. Trump a mai scris: „Niciun membru al forţelor armate americane nu a fost rănit în acest atac. Vă rugăm să consideraţi acest lucru ca un avertisment pentru oricine se gândeşte să introducă droguri în Statele Unite ale Americii”.
SUA au anunţat întărirea forţei maritime în largul Venezuelei, iar Pentagonul nu a comentat incidentul, notează digi24.ro. Guvernul lui Nicolás Maduro a dislocat trupe şi a îndemnat formarea unei miliţii, iar Maduro a spus că „va declara constituţional starea de război” dacă ar fi atacat.