Starea economică a Ungariei pune din ce în ce mai mult presiune pe Viktor Orban
Update cu 2 săptămâni în urmă
Timp de citire: 8 minute
Articol scris de: Cristina Preda

Starea economică a Ungariei pune din ce în ce mai mult presiune pe Viktor Orban
Situația economică precară a Ungariei devine o problemă majoră pentru premierul Viktor Orban, în contextul în care situația financiară a țării se înrăutățește. În timp ce membrii cercului său apropiat continuă să acumuleze avere, sistemul de cooperare națională implementat de partidul lui nu mai aduce beneficiile economice de altă dată, susține Financial Times.
Conform unor analize, ultimele sondaje indică faptul că regimul lui Orban riscă să cadă la următoarele alegeri. Directorul general al Transparency International, Jozsef Peter Martin, a declarat că „Ungaria este prinsă într-un cerc vicios încă din pandemie”, iar corupția a subminat serios economia țării. Potrivit acestuia, „corupția a afectat grav producția economică din Ungaria”.
Informațiile citate de digi24.ro arată că serviciul datoriei publice a ajuns la cel mai ridicat nivel din toate statele membre ale Uniunii Europene, atingând 5% din PIB. În același timp, prețurile pentru alimente și produse de bază sunt mult mai mari decât în trecut. Creșterea bruscă a chiriilor și a valorii locuințelor afectează în mod disproporționat persoanele cu venituri mici din mediul rural, adică exact segmentul populației care a fost baza susținerii lui Orban pentru menținerea puterii.
Potrivit unor experți, relațiile cu Uniunea Europeană s-au răcit din cauza dependenței Ungariei de energie din Rusia și a apropierii de Vladimir Putin. UE a blocat deja fonduri europene de miliarde de euro, din cauza faptului că Budapesta nu a realizat reformele solicitate. Negocierile cu China pentru atragerea de investiții nu au adus fabricile mari promise, iar sprijinul oferit fostului președinte american Donald Trump nu a fost suficiente pentru ca Ungaria să beneficieze de tratament preferențial din partea Casei Albe, noteaza sursa citată.
Pentru a combate criza, Orban a fost nevoit să mărească salariile și să implementeze măsuri de control al prețurilor pentru reducerea inflamației. Analistul David Nemeth menționează că „guvernul doar astupă găurile pe măsură ce acestea apar”, fiind fără planuri clare de soluții pe termen lung. Gyorgy Suranyi, fost guvernator al băncii centrale, adaugă că „unicitatea approachului lui Orban este limitată la două variabile: obișnuința de a câștiga alegerile și de a-și proteja cercul de apropiați”, explicând că scopul principal al liderului maghiar este să își asigure puterea și să obțină profit pentru cei apropiați.
Cetățenii suferă în mod direct din cauza acestui stil de conducere, mai spun experții. „Sectorul sănătății, educației, politicii sociale și cercetării nu primește finanțare adecvată pentru că nu au un impact imediat în voturi”, afirmă Suranyi.
În luna aprilie a anului viitor, Ungaria va organiza alegeri parlamentare, iar sondajele arată că Partidul Tisza, condus de Peter Magyar, are deja circa 9 puncte procentuale în fața Fidesz, partidul lui Orban. Totuși, potrivit politologului Peter Tolgyessy, fost parlamentar Fidesz, „sfârșitul regimului Orban s-ar putea apropia”, deoarece liderul a creat în jurul său o elită loială. Lorinc Meszaros, un instalator ajuns miliardar, a devenit cel mai bogat om din Ungaria în cinci ani, după câștigarea mai multor licitații publice, precum și prin proiecte cu investitori străini, inclusiv un împrumut de 2 miliarde de euro de la China pentru modernizarea căii ferate Budapesta-Belgrad.
Potrivit lui Meszaros, succesul său s-a bazat pe „Dumnezeu, noroc și Viktor Orban”. Rude apropiate ale liderului maghiar au beneficiat și ele de pe urma politicilor sale. Tatăl lui Orban deține o carieră de piatră, iar ginerele său, Istvan Tiborcz, a devenit un magnat în domenii precum transporturi, imobiliare și turism. În satul natal al lui Orban, Felcsut, aceștia se bucură de vile de lux, terenuri de golf și palate, după cum menționează Le Monde.
Conform, citeaza Digi24.ro, cu creșterea ratelor dobânzilor și efectele războiului din Ucraina, politica economică expansivă a lui Orban devine tot mai costisitoare. Revigorarea economiei va fi esențială pentru următorul guvern, oricare ar fi acesta. Competitorul principal, Peter Magyar, a promis reducerea cheltuielilor și lupta împotriva corupției, precum și recuperarea activelor ilegale. Cu toate acestea, experții avertizează că dispariția sistemului actual may avea un impact negativ asupra economiei și sistemului financiar. Multe companii mari, care vor fi fără contracte cu statul, ar putea intra în faliment, expuse unui mediu mai competitiv și responsabilizate pentru activitățile ilegale anterioare. Într-un manifest al opoziției, Tisza acuză: „Statul ungar a devenit jefuitorul banilor publici, nu protectorul lor. Bani au fost furați și ascunși în fondații, offshore și bănci clientelare. Statul trebuie să recupereze bunurile publice și să le protejeze de regimurile corupte”.