Polonia a ales Saab pentru achiziția a trei submarine în valoare de peste 2,7 miliarde de dolari
Update 2 ore în urmă
Timp de citire: 2 minute
Articol scris de: Cristina Preda
Polonia a ales Saab pentru achiziția a trei submarine în valoare de peste 2,7 miliarde de dolari
Guvernul polonez a anunțat miercuri că a selectat compania suedeză Saab pentru a furniza trei submarine, în cadrul unui contract estimat la aproximativ 10 miliarde de zloți, adică 2,73 miliarde de dolari. Această achiziție face parte din programul „Orka”, destinat să întărească apărarea țării în Marea Baltică.
Pe lângă livrarea submarinelor model A26, Suedia s-a angajat să cumpere armament polonez și să ofere un submarin temporar pentru antrenamentul echipelor poloneze. Vicepremierul Władysław Kosiniak-Kamysz a afirmat: „Suedia a prezentat cea mai bună ofertă din toate punctele de vedere – timp de livrare, capacitate operaţională, în special pentru mediul din Marea Baltică”.
La rândul său, ministrul apărării suedez, Pål Jonson, a subliniat că acordul „creează un sistem comun pentru operaţiuni subacvatice în Marea Baltică şi consolidează interoperabilitatea dintre marinele suedeză şi poloneză”. Echipamentele vor include și tehnologii britanice, iar Polonia, Suedia și Marea Britanie vor forma o forță importantă în zonă, notează digi24.ro.
Regiunea Mării Baltice este într-o stare de alertă crescută, după incidente asupra infrastructurii subacvatice, însă dovezile nu confirmă sabotajul. Decizia Poloniei vine în contextul amenințărilor percepute din partea Rusiei și a dorinței de a construi o alianță strategică în Europa, după invazia Moscovei în Ucraina din 2022.