Polițiștii băcăuani au împărțit 100 de amenzi pe DN15. Cele mai multe, pentru depășirea vitezei
Polițiștii Serviciului Rutier Bacău au desfășurat, duminică – 26 iulie, în intervalul 13:00 – 17:00, o acțiune pe DN 15, pentru prevenirea accidentelor rutiere și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente. În cadrul activităților, polițiștii au efectuat aproximativ 50 de testări cu aparatele etilotest și drugtest.
FOTO Doi bărbați, prinși în timp ce furau gazolină dintr-o conductă OMV Petrom, în județul Bacău
Doi bărbați care extrăgeau în mod ilegal gazolină au fost surprinși, în flagrant, sâmbătă dimineața, de jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Ștefan cel Mare” Bacău aflați în patrulare. Hoții au fost surprinși în zona denumită „Parcul central Geamăna”, pe tronsonul conductei de transport gaz Geamăna-Albotești, aparținând companiei OMV Petrom.
FOTO Un pui de căprioară urmărit de o haită de câini, salvat de jandarmii băcăuani
Un echipaj de jandarmerie din cadrul Postului de Jandarmi Balneoclimateric Târgu Ocna a intervenit în această dimineață, în jurul orei 07:40, în urma unui apel direct primit de la un cetățean, pentru a veni în sprijinul unui pui de căprioară aflat în pericol. Sesizarea semnala prezența unui pui de căprioară vizibil epuizat, care era urmărit de câini pe o stradă din localitate.
Băcăuanii, invitați în Parcul Catedralei, la cinema în aer liber. Vezi ce film se proiectează sâmbăta aceasta!
O nouă seară de cinema în aer liber, organizată de Primăria Muncipiului Bacău, îi așteaptă pe băcăuanii de toate vârstele, în Parcul Catedralei, pe 25 iulie, de la ora 21.00. Pentru proiecția din această sâmbătă, organizatorii au ales „Elio”, o animație care prezintă aventura intergalactică a unui băiat singuratic, care devine din greșeală ambasadorul Pământului în spațiu.