Mohamed Muizzu, președintele Maldive, stabilește un nou record mondial în conferința de presă
Inapoi

Mohamed Muizzu, președintele Maldive, stabilește un nou record mondial în conferința de presă

Postat pe 05 May 2025

Update cu 4 luni în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Simona Stan

Mohamed Muizzu, președintele Maldive, stabilește un nou record mondial în conferința de presă
Externe

Mohamed Muizzu, președintele Maldive, stabilește un nou record mondial în conferința de presă

Președintele Maldive, Mohamed Muizzu, a realizat o conferință de presă de aproape 15 ore cu ocazia Zilei Mondiale a Libertății Presei, marcând astfel un nou record mondial. Potrivit France24, întâlnirea a avut loc sâmbătă și a început la ora locală 10:00, durând exact 14 ore și 54 de minute, cu doar câteva întreruperi pentru pauze și rugăciuni.

Muizzu, în vârstă de 46 de ani, a reușit astfel să depășească recordul anterior deținut de președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care în 2019 avea o conferință de presă de 14 ore. Conform biroului său, "conferința a durat până după miezul nopții, un nou record mondial pentru un președinte, Muizzu răspunzând continuu la întrebările jurnaliștilor".

În cadrul sesiunii, președintele a subliniat importanța presei în societate și a cerut o acoperire jurnalistică bazată pe fapte, echilibrată și imparțială. Această sesiune a fost și o ocazie pentru a celebra cele două locuri câștigate de Maldive în clasamentul mondial al libertății presei, realizat de ONG-ul "Reporteri fără frontiere", țara situându-se acum pe locul 104 din 180 de țări.

Aproximativ douăzeci de jurnaliști au participat la acest eveniment, în care Muizzu a evidențiat realizările recent ale națiunii în domeniul libertății presei. Această acțiune a fost menită nu doar să marcheze un record, ci și să sublinieze angajamentul guvernului față de libertatea de exprimare.

Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe
Acasa Recente Radio Judete