
Roberta Metsola va susține un discurs în Parlamentul de la Chișinău
Update cu 13 ore în urmă
Timp de citire: 2 minute
Articol scris de: Andrei Miroslavescu
Roberta Metsola va susține un discurs în Parlamentul de la Chișinău
Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, va vizita Chișinăul pe 6 și 7 noiembrie, a anunțat Igor Grosu, președintele legislativului moldovean, la postul național de televiziune. Metsola urmează să țină un discurs în fața plenului Parlamentului din Republica Moldova.
Igor Grosu a mai spus că discuțiile cu Roberta Metsola vor include și subiectul deschiderii negocierilor propriu-zise de aderare la Uniunea Europeană. El a subliniat că autoritățile moldovene își doresc accelerarea procesului de negociere cu Uniunea Europeană.
"Noi ne dorim foarte repede. Am văzut și declarația doamnei Marta Kos, comisarul pentru extindere, care a zis că Republica Moldova este gata pentru toate șase capitole. Știu că se caută o soluție. Cunoașteți care este problema. E nevoie de un consens la nivel de statele membre ale Uniunii Europene", a explicat Grosu. Potrivit digi24.ro, acesta a mai spus că ar fi corect ca Moldova să aibă același start de negocieri ca Ucraina.
Republica Moldova a încheiat pe 22 septembrie procesul de screening bilateral la Bruxelles, în cadrul căruia peste 100.000 de pagini de legislație națională au fost comparate cu cea a Uniunii Europene. Această etapă este fundamentală în drumul către aderarea la UE, Moldova având statut de țară candidată din iunie 2022.