Cutremur cu magnitudinea 5,8 în Marmaris, Turcia
Inapoi

Cutremur cu magnitudinea 5,8 în Marmaris, Turcia

Postat pe 03 Jun 2025

Update cu 3 luni în urmă

Timp de citire: 1 minut

Articol scris de: Andrei Miroslavescu

Cutremur cu magnitudinea 5,8 în Marmaris, Turcia
Externe

Cutremur cu magnitudinea 5,8 în Marmaris, Turcia

Un seism cu magnitudinea 5,8 a zguduit marți orașul Marmaris, situat pe coasta mediteraneană a Turciei, anunță agenția turcă de gestionare a dezastrelor. Potrivit Digi24.ro, seismul s-a produs în Marea Mediterană, la 5 km de Icmeler, la o adâncime de 78 de kilometri, la ora locală 02:17.

Seismul a fost resimțit în zone învecinate, inclusiv în insula grecească Rodos, trezind o mulțime de oameni din somn, relatează televiziunea turcă NTV. Guvernatorul orașului Marmaris, Idris Akbiyik, a declarat că cel puțin șapte persoane au fost rănite după ce au sarit panicate din ferestre sau de pe balcoane. El a menționat că, deocamdată, nu s-au raportat pagube grave.

Turcia se află pe deasupra unor falii importante, iar cutremurele sunt frecvente în această zonă. În 2023, un cutremur cu magnitudinea 7,8 a cauzat peste 53.000 de morți și a distrus sau deteriorat sute de mii de clădiri în 11 provincii din sud și sud-est. De asemenea, în părțile nordice ale Siriei învecinate au fost înregistrate alte 6.000 de decese, potrivit datelor globale.

Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe
Acasa Recente Radio Judete