99% dintre adulții de peste 40 de ani au „anomalies” la umăr, conform unui studiu

Un nou studiu publicat în JAMA Internal Medicine a relevat că 99% dintre adulții cu vârste de peste 40 de ani au prezentat „anomalies” la nivelul umărului pe imaginile prin rezonanță magnetică (IRM). Deși mulți dintre aceștia resimt dureri, majoritatea nu au nicio problemă clinică reală, ceea ce ridică întrebări despre utilizarea crescută a IRM-urilor în diagnosticarea durerilor de umăr, potrivit arstechnica.com.

👉 Prevalența ridicată a anomaliilor umărului în rândul adulților

Unul din trei oameni din întreaga lume se confruntă cu dureri de umăr, fiind una dintre cele mai frecvente plângeri musculoscheletale. Totuși, imaginile medicale ar putea să nu dezvăluie problema existentă, ba chiar ar putea genera confuzie. Studiul a arătat că 99% dintre adulții cu vârste peste 40 de ani au avut cel puțin o anomalie în manșeta rotatorie pe IRM. Manșeta rotatorie este grupul de mușchi și tendoane care menține osul brațului superior în articulația umărului, fiind adesea asociată cu dureri și alte simptome. Problema este că majoritatea participanților la studiu nu aveau probleme reale la umăr.

Aceste constatări pun la îndoială utilizarea tot mai frecventă a IRM-urilor pentru diagnosticarea durerilor de umăr și, în consecință, problema medicamentației excesive pentru anomaliile manșetei rotatorii (RC), care includ rupturi parțiale și totale, precum și semne de tendinopatie (umflarea și îngroșarea tendonului). “Deși nu putem exclude posibilitatea ca unele rupturi ale RC-ului să contribuie la simptomele de umăr, descoperirile noastre indică faptul că în prezent nu suntem capabili să distingem anomaliile IRM semnificative clinic de descoperirile întâmplătoare,” au concluzionat autorii studiului.

👉 Metodologia și rezultatele studiului finlandez

Studiul a fost efectuat de cercetători finlandezi, care au folosit un eșantion reprezentativ la nivel național de adulți care s-au înscris într-un studiu de sănătate publică. În total, 602 participanți, cu vârste între 41 și 76 de ani, au completat studiul, care a inclus întrebări despre durerea de umăr și IRM-uri la ambele umeri. Dintre cei 602 participanți, 492 (82%) nu au raportat simptome, în timp ce 110 (18%) au raportat simptome. IRM-ul a arătat că 595 dintre ei (99%) aveau cel puțin o anomalie a RC-ului. Cea mai frecventă anomalie a fost ruperea parțială (62%), urmată de tendinopatie (25%) și ruperea totală (11%). Prevalența anomaliilor a fost similară între bărbați și femei. Totodată, anomaliile au prezentat o progresie evidentă legată de vârstă, fără rupturi totale la participanții sub 45 de ani și cea mai mare proporție în rândul persoanelor cu vârste între 70 și 76 de ani.

La analizarea constatărilor pe umeri în loc de persoane, din cele 1204 umeri evaluate în studiu, 1.076 (90%) erau asimptomatici, în vreme ce 128 (10%) erau simptomatici. Dintre umerii asimptomatici, 96% aveau anomalii RC (1.039 din 1.076), iar dintre umerii simptomatici, 98% aveau anomalii (126 din 128). Prevalența tendinopatiei și a rupturilor parțiale a fost similară între grupurile simptomatic și asimptomatic. Inițial, părea că rupturile totale sunt mai frecvente în grupul simptomatic, dar când cercetătorii au ajustat pentru alți factori, diferența dintre grupurile simptomatic și asimptomatic a dispărut.

Autorii susțin că aceste constatări sugerează că medicii ar trebui să reevalueze rezultatele IRM-urilor, schimbând nu doar modul în care sunt folosite, ci și modul în care sunt explicate pacienților. În special, limbajul ar trebui să fie adaptat, având în vedere că “anomaliile” sunt omniprezente – prin urmare, normale – și nu ar trebui descrise în termeni care indică necesitatea reparării, cum ar fi “ruptură”. “Deși ne referim la aceste constatări ca anomalii, multe dintre ele reprezintă probabil schimbări normale legate de vârstă, mai degrabă decât schimbări structurale clinic relevante,” scriu autorii. “Adoptarea unei terminologii mai precise și mai puțin încărcate de valori – cum ar fi leziune, defect, uzură, disfuncție, modificare structurală sau degenerare – poate ajuta la reducerea anxietății pacienților și a nevoii percepute de a face ceva sau de a repara ceva, evitând un limbaj care implică traume sau necesitatea unei reparări.”

Într-un editorial însoțitor, doi chirurgi ortopezi de la Universitatea din California, San Francisco, Edgar Garcia-Lopez și Brian Feeley, sunt de acord cu schimbarea de limbaj și atenționează medicii să plaseze proactiv constatările IRM-urilor în context. Aceștia abordează, de asemenea, întrebarea clară când ar trebui chiar să fie utilizate IRM-urile pentru dureri de umăr. Sugerează că pentru durerile care nu sunt legate de o accidentare, medicii ar trebui să încerce inițial câteva luni de observație și odihnă sau terapie fizică pentru recuperarea funcției. Dacă nu există o îmbunătățire semnificativă, o IRM ar putea fi justificată. Dar subliniază că orice decizie ulterioară privind tratamentul ar trebui să se bazeze pe istoria pacientului, examenul clinic și limitările funcționale ale umărului, nu doar pe ceea ce se observă în imagistica medicală. “Desigur, constatările acestui studiu nu sunt menite să descurajeze medicii de la utilizarea IRM-urilor atunci când este cazul, ci să reafirme că diagnosticul și gestionarea durerii de umăr ar trebui să fie ghidate în principal de limitările funcționale,” scriu chirurgii.