Patru germani condamnați pentru furtul unei colecții de aproape 500 de piese de aur celtic dintr-un muzeu din Bavaria
Inapoi

Patru germani condamnați pentru furtul unei colecții de aproape 500 de piese de aur celtic dintr-un muzeu din Bavaria

Postat pe 29 Jul 2025

Update cu 2 săptămâni în urmă

Timp de citire: 3 minute

Articol scris de: Cristina Preda

Patru germani condamnați pentru furtul unei colecții de aproape 500 de piese de aur celtic dintr-un muzeu din Bavaria
Externe

Patru germani condamnați pentru furtul unei colecții de aproape 500 de piese de aur celtic dintr-un muzeu din Bavaria

Un tribunal din Ingolstadt a pronunțat, marți, pedepse consistente pentru patru bărbați germani implicați în furtul unui tezaur de valoare extrem de mare. Potrivit Agerpres, aceștia au fost condamnați la închisoare cu pedepse cuprinse între 4 ani și 9 luni și 11 ani, pentru infracțiuni de furt în grup organizat, cu circumstanțe agravante.

Acest jaf a avut loc în noaptea de 22 noiembrie 2022, când 483 de piese din aur, datând din secolul I î.Hr., au fost furate din Muzeul de artă celtică și romană din orașul Manching, situat în nordul Munchen-ului. În timpul procesului, s-a dovedit că trei dintre acuzați, cu vârste între 44 și 52 de ani, au pătruns în muzeu prin efracție. Al patrulea bărbat, de asemenea, inculpat, a fost condamnat pentru alte furturi, nu pentru acest caz specific.

Conform site-ului digi24.ro, tribunalul a subliniat că soarta întregii colecții, cea mai mare descoperire de aur celtic din secolul XX, care valorează aproximativ 1,3 milioane de euro, nu a fost clarificată în timpul procesului. O parte din tezaur a fost distrusă ireversibil: din cele 3,7 kilograme de aur, circa 500 de grame au fost găsite topite în locuința unuia dintre acuzați, iar restul pieselor lipsește.

Nota mentioneaza că autoritățile au demarat o anchetă de lungă durată, iar cei patru cetățeni germani au fost arestați după opt luni de la comiterea faptei, în nord-estul țării. Investigațiile au fost susținute de urmele de ADN găsite pe uneltele lăsate la locul furtului, care au permis stabilirea legăturilor cu alte jafuri comise în benzinării, clădiri administrative și supermarketuri.

Cercetările au arătat metode avansate folosite de organizatorii jafurilor, printre care sabotarea liniilor telefonice și utilizarea unor dispozitive de bruiaj pentru a împiedica alarmele. În timpul procesului, cei patru inculpați au tăcut, refuzând să spună detalii despre faptele lor.

Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe
Acasa Recente Radio Judete