Înapoi
NATO ia în calcul măsuri proactive, inclusiv atacuri preventive împotriva Rusiei
Externe

NATO ia în calcul măsuri proactive, inclusiv atacuri preventive împotriva Rusiei

Postat 1 oră în urmă

Update 1 oră în urmă

Timp de citire: 3 minute

Articol scris de: Elena Dumitrescu

NATO ia în calcul măsuri proactive, inclusiv atacuri preventive împotriva Rusiei

Alianța NATO ia în considerare adoptarea unor măsuri mai proactive ca răspuns la escaladarea războiului hibrid provocat de Rusia, care include atacuri cibernetice, operațiuni de sabotaj și încălcări repetate ale spațiului aerian. Un „atac preventiv” asupra unor ținte rusești este o posibilă opțiune discutată, potrivit președintelui Comitetului Militar al NATO, amiralul Giuseppe Cavo Dragone.

În acest context tensionat, oficialul NATO a explicat pentru Financial Times că alianța își pregătește o schimbare de strategie, trecând de la o poziție în general reactivă la una mai agresivă, considerând că o asemenea abordare ar putea fi necesară pentru a contracara creșterea acțiunilor hibride rusești, precum sabotajul cablurilor submarine din Marea Baltică și operațiunile de drone de-a lungul granițelor. „Studiem totul... În domeniul cibernetic, suntem destul de reactivi. Ne gândim să fim mai agresivi sau proactivi, în loc să rămânem reactivi”, a afirmat Dragone.

Potrivit digi24.ro, măsuri precum atacurile cibernetice sau o „lovitură preventivă” ar putea fi justificate ca acțiuni defensive în anumite situații, deși rămân controversate. Oficialii recunosc complexitatea juridică și operațională a unor astfel de opțiuni. În paralel, diplomații țărilor baltice cer NATO să înceteze să mai reacționeze doar pasiv și să impună costuri Rusiei, susținând că „războiul hibrid este asimetric – costurile sunt mici pentru ei, dar mari pentru noi”.

În plus, alianța continuă să-și consolideze protecția împotriva amenințărilor hibride prin operațiuni precum Baltic Sentry, care a împiedicat repetarea incidentelor de sabotaj asupra cablurilor submarine. Totodată, alte state europene se pregătesc pentru o înrăutățire a situației: Franța reintroduce serviciul militar voluntar, iar Suedia analizează achiziționarea unor rachete balistice cu rază lungă, capabile să lovească în adâncime teritoriul rus. Șeful Statului Major francez a avertizat că Rusia „se pregătește pentru o confruntare cu țările noastre până în 2030”.

Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe
Acasa Recente Radio Județe