Daniel Naroditsky, mare maestru american de şah, a murit la 29 de ani
Inapoi
Daniel Naroditsky, mare maestru american de şah, a murit la 29 de ani
Externe

Daniel Naroditsky, mare maestru american de şah, a murit la 29 de ani

Postat pe 21 Oct 2025

Update cu 3 zile în urmă

Timp de citire: 1 minut

Articol scris de: Elena Dumitrescu

Daniel Naroditsky, mare maestru american de şah, a murit la 29 de ani

Daniel Naroditsky, cunoscut mare maestru de şah și comentator al acestui sport, a decedat la doar 29 de ani. „Familia Naroditsky anunţă cu tristeţe vestea neaşteptată a decesului lui Daniel”, a transmis clubul său, Charlotte Chess Center, pe platforma X pe 20 octombrie.

Șahistul talentat a crescut în zona Bay Area din California și a fost remarcat încă de copil. A câştigat secţiunea Under 12 a Campionatului Mondial de Şah pentru Tineret în 2007 și a publicat cartea Mastering Positional Chess la doar 14 ani, în 2010.

Conform digi24.ro, Naroditsky a fost campionul junior al SUA în 2013 și a obținut titlul de mare maestru în același an. A primit, de asemenea, prestigiosul premiu Samford Chess Fellowship în 2014 și s-a clasat constant între primii 200 jucători de şah la nivel mondial.

De-a lungul carierei, Daniel a strâns peste 484.000 de abonaţi pe canalul său de YouTube, unde comenta live partidele sale. Pe 17 octombrie a postat ultimul videoclip, anunțând o „pauză creativă”. „Vă rugăm să respectaţi intimitatea familiei în acest moment de doliu”, au cerut apropiații săi.

Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe
Acasa Recente Radio Județe