Fostul președinte al României, Ion Iliescu, a murit, marți, la vârsta de 95 de ani. Acesta era internat, din 9 iunie, pe secția de Terapie Intensivă a spitalului Clinic de Urgență Prof. Dr. Agrippa Ionescu din București. Iliescu avea cancer la plămâni, iar starea sa de sănătate s-a degradat în ultima perioadă. Sâmbătă, Spitalul SRI a anunțat că fostul președinte este în stare critică, începând să îi cedeze organele. „Starea generală a pacientul Ion Iliescu s-a născut pe 3 martie 1930 în Olteniţa, judeţul Călăraşi. Fostul președinte era căsătorit din 1951 cu Nina Iliescu, dar nu au avut niciun copil. Între anii 1956 şi 1989, Ion Iliescu a deţinut numeroase funcţii, atât politice, cât şi administrative, fiind considerat „moştenitor” al lui Nicolae Ceauşescu. În 1971, după ce a aflat „renumele” lui Iliescu, Ceauşescu l-a îndepărtat din funcţiile de conducere din partid, fiind „exilat” la Timişoara şi Iaşi. În timpul Revoluţiei, Iliescu şi o parte a disidenţilor politici au constituit Frontul Salvării Naţionale (FSN), care a preluat puterea cu sprijinul forţelor armate conduse de generalul Stănculescu. Ion Iliescu a fost recunoscut ca lider al FSN şi al autorităţii provizorii ale statului până la alegerile din 1992. Un document descoperit în arhiva Ministerului de Afaceri Externe al Poloniei confirmă că, la data de 23 decembrie 1989, Ion Iliescu şi Silviu Brucan au cerut ajutorul URSS, prin intermediul ambasadei de la Bucureşti. Astfel, aceştia ar fi cerut Rusiei să trimită un ajutor militar „pentru că singuri nu se pot descurca”. Răspunsul URSS a fost că „sunt gata să trimită orice fel de ajutor cu excepţia intervenţiei trupelor militare”. Ion Iliescu a propus atunci o democraţie originală, cu alegeri la care puteau participa mai multe partide. El a susţinut mai degrabă adoptarea la scară largă a reformelor în stil Perestroika decât eliminarea completă a instituţiilor existente. După Revoluţie, Ion Iliescu a fost membru fondator al Frontului Salvării Naţionale (FSN), partid ce apoi a fost schimbat în Frontul Democrat al Salvării Naţionale (FDSN), Partidul Democraţiei Sociale din România (PDSR) şi în final, Partidul Social Democrat (PSD). CFSN s-a prezentat poporului român ca organizator al primelor alegeri libere, după care urma să se autodizolve. O dată cu dizolvarea acestuia, mare parte din membri au format FSN, care a candidat la primele alegeri şi le-a câştigat cu 70% din voturi. În decembrie 1989, Frontul Salvării Naţionale a preluat puterea şi a constituit un guvern provizoriu, în frunte cu Petre Roman, şi l-a numit pe Ion Iliescu preşedinte-interimar al României. În ianuarie 1990, FSN s-a transformat în partid politic. Pentru că era forma, în principal, din al doilea eşantion al fostului Partid Comunist Român, în ţară au izbucnit proteste anti-FSN, aprobate de partidele politice de opoziţie PNL şi PNŢCD. În replică, Ion Iliescu a lansat o chemare către „clasele muncitoare” să sprijine FSN împotriva „forţelor fasciste, care încearcă să destabilizeze ţara”. Îndemnul lui Iliescu a condus la prima mineriadă, atunci când minerii din Valea Jiului, conduşi de Miron Cozma, au mers în Bucureşti şi au reprimat violent demonstraţiile opoziţiei democratice. La alegerile prezidenţiale din 20 mai 1990, primele alegeri libere şi singurele de până acum cu un singur tur de scrutin, Ion Iliescu a fost ales preşedinte al României, cu un mandat de doi ani. În 1991 este formulată şi adoptată prin referendum noua Constituţie a României, iar în 1992, în urma primelor alegeri prezidenţiale organizate în prevederile constituţionale, Ion Iliescu a câştigat alegerile cu 61% din voturile exprimate în al doilea tur. Între anii 1996-2000, Ion Iliescu a fost senator în Parlamentul României, iar la alegerile din 2000 a candidat, din nou, şi a câştigat în turul al doilea în faţa ultra-naţionalistului Corneliu Vadim Tudor. Şi-a încheiat al doilea mandat constituţional de preşedinte şi al treilea de facto la 20 decembrie 2004, atunci când Traian Băsescu a devenit preşedinte al României.