O asociere din care face parte SSAB AG Bacău ar fi câștigat cu documente false contractul pentru Aeroportul „Kogălniceanu”. Cazul a ajuns la Parchetul European, condus de Laura Codruța Kovesi
O firmă din Turcia este cercetată pentru falsificarea unor documente care i-au permis să câștige împreună cu SSAB AG Bacău contractul de modernizare a Aeroportului Kogălniceanu, începută în mai 2023. Lucrările scoase la licitație în 2023 au constat în dezvoltare terminal la Aeroportul Internațional „Mihail Kogălniceanu”, turnul de control și parcarea. Valoarea inițială a proiectului a fost de peste 202 milioane de lei fără TVA (46 milioane de euro), iar peste 160 de milioane de lei (32 milioane de euro) urmau să provină din fonduri europene prin „Programul Operațional Infrastructură Mare” (POIM). Contractul de proiectare și execuție a fost câștigat la licitația deschisă de un consorțiu de firme: SSAB-AG SA din județul Bacău cu firmele ACER Proje Inșaat din Turcia și Atelier Unbuilt SRL – București. Firmele au lucrat și cu subcontractori din județul Constanța. În cadrul asocierii, firma din Turcia a fost cooptată deoarece prezenta garanția experienței necesare unei astfel de lucrări. Doar că documentele firmei din Turcia au fost unele false, potrivit instituțiilor de control din România. Curtea de Conturi a descoperit după un an de la semnarea contractului pentru modernizarea Aeroportului că lucrarea de 48,8 milioane de lei (9,9 milioane de euro) din Turcia nu are menționate „datele de identificare” ale persoanelor care au semnat documentul, iar „ștampila este ilizibilă”. „Doar ștampila ofertantului, firma SSAB-AG și mențiunea conform cu originalul sunt lizibile. Or, acesta nu este un document emis de firma SSAB-AG. Astfel, există indicii că acest document nu este autentic”, a fost poziția reprezentanților Curții de Conturi. Bogdan Artagea, directorul Aeroportului Mihail Kogălniceanu, a declarat pe 12 iunie 2025 că terminalul a fost finalizat și se află în faza testărilor. Ce nu a anunțat public este faptul că Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu a depus o plângere penală la DNA. Din informațiile obținute de Snoop, plângerea penală împotriva SSAB-AG și a ACER Proje Inșaat se referă la următoarele infracțiuni: fals intelectual; fals în înscrisuri sub semnătură privată; uz de fals; înșelăciune. SSABG-AG SA este o firmă din Bacău, înființată la începutul anilor ‘90, deținută de trei români: Saftiuc Corneliu cu 33.34%, Nistor Gabriel 33.33% și Slic Mihai Iulian cu 33.33%, conform termene.ro. Firma are o experiență de peste 30 de ani. Firma din Bacău nu a dorit să dea declarații. Compania din Turcia nu a răspuns solicitării reporterului Snoop.
Transplanturi renale-maraton la Spitalul Parhon din Iași. Trei pacienți, printre care o profesoară de matematică din județul Bacău, au primit organe de la donatori aflați în moarte cerebrală, iar al patrulea pacient a beneficiat de un rinichi de la mama lui, potrivit stirileprotv.ro. Toate aceste intervenții medicale s-au realizat de-a lungul a 3 zile, iar pacienții se refac în spital. O profesoară de matematică din Berzunți, județul Bacău, a primit
.
Compania Aerostar SA a început demersurile pentru realizarea unui parc industrial pe strada Chimiei. Conform documentației depuse la Primăria Bacău, suprafața vizată depășește 10 hectare. În zona străzii Chimiei, Aerostar deține mai multe terenuri pe care se află puțuri industriale. Pentru Ziarul de Bacău, reprezentanții companiei au declarat că noul proiect vizează îmbunătățirea accesului și exploatării resurselor din zonă. „Aerostar are in vedere optimizarea exploatarii resurselor industriale din proprietatea existenta.
.
Asociația Pro Infrastructură (API) a făcut un bilanț al stadiului lucrărilor rutiere la jumătatea anului 2025. „Am fost mult, mult prea optimiști la începutul anului: niciun segment de autostradă nu s-a deschis înainte de previziunea noastră și aproape toate au (foarte) mari întârzieri față de estimările din 7 ianuarie”, au scris cei de la API pe pagina lor de Facebook. Printre lucrările analizate, se află și cele de pe Autostrada
.
Centrul comercial Aurora Retail Park, care se ridică pe strada Narciselor, va aduce în Bacău un nou drive-thru Mc Donald’s. De asemenea, se va ridica și un nou magazin Lidl pentru locuitorii din zonă. Așa cum am arătat în exclusivitate, Dan Ostahie, patronul ALTEX, deschide un centru comercial pe strada Narciselor. Este vorba despre Aurora Retail Park, un nume prezent în foarte multe orașe din țară, precum Brașov, Tulcea, Deva,
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.