Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor respinge contestația pentru lotul Târgu Neamț
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a decis să respingă contestația formulată împotriva câștigătorului ales pentru proiectarea și construcția lotului 1 Târgu Neamț (Moțca) – Târgu Frumos, parte din Autostrada Unirii A8. Astfel, CNIR va putea semna contractul cu Asocierea SA&PE Construct SRL (Lider) - Tehnostrade - Spedition UMB - Euro-Asfalt, informează Irinel Ionel Scriosteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.