Înapoi la știri
Exclusiv Ce soluție vede Traian Băsescu pentru problema aprovizionării României cu petrol kazah: „Avem alternative, dar trebuie să ne mișcăm”
2 ore în urmă
6 minute min
Maria Popescu
Fostul președinte Taian Băsescu este de părere că nu ar trebui să intrăm într-o „furtună petrolieră”, după ce Kazahstanul a oprit transportul de țiței prin conducta CPC și că există și alte rute. „Avem alternative cu țiței de Kazahstan”, a declarat fostul președinte pentru Digi24. „În mod normal n-ar trebui să intrăm și vă spun ca om care a intrat cu nava în toate porturile petroliere de la Marea Neagră. E adevărat, de puține ori aducând țiței pentru România, pentru că aducem din Golf, pentru Europa încărcam. S-a închis terminalul de la Novorossiisk, dar este terminalul de la Batumi, unde Kazahstanul trimite țiței și din zăcămintele vechi, și din zăcămintul nou pe care-l au în exploatare, zăcământul de la Tengiz. Este adevărat că e mai greoi acolo, la Batumi am intrat cu navă de 85.000 de tone, era tonajul maxim, 240 m avea nava lungime și depășeam deja lungimea maximă admisă la Batumi și am încărcat și la Novorossiisk cu nava de 150.000 de tone, nava de 306 m, fără probleme. Deci Kazahstan poate să trimită țiței la Batumi. De ce insist pe Batumi? Chiar dacă e mai greoi ca sistem. Kazahstanul la Batumi trimite țiței, trece Caspica cu cisterne, le descarc cu șlepuri, le descarcă la Baku, de aici încarcă în vagoane cisternă și duce la Batumi. Asta înseamnă că ei, având o capacitate de descărcare de 400 de vagoane pe zi, înmulțit cu 70-60 de toner într-un vagon cisternă, ar fi cam să spunem 42, 45.000 de tone. Deci în 2 zile s-ar face marfa pentru o navă de 80.000 de tone care să vină la Constanța. Care ar
Publicitate
fi avantajul? Georgia nu este în război nici cu Ucraina, nici cu Rusia, deci nu va fi atacat terminalul. România nu e în război cu niciunul. Deci ar trebui ca transportul să fie securizat”, a explicat Traian Băsescu pentru Digi24. „Și ce ar mai fi o garanție? Ar fi o garanție că la Batumi nu poate ajunge țiței rusesc, ci numai țiței de Kazahstan, că aici e problema Novorossiisk. E țiței de Kazahstan, dar e și țiței rusesc și de asta l-au lovit ucrainenii. O altă variantă, dar care e mai peste mână, este tot așa cu țiței din Kazahstan, care vine la Baku, de la Baku pleacă în Azerbaidjan în Turcia pe conductă. Dar asta înseamnă că ar merge să încărcăm în Mediterană și să intrăm prin strâmtorile turcești, ceea ce ridică probleme datorită aglomerației, a costurilor și așa mai departe. Deci avem alternative cu țiței de Kazahstan”, a adăugat fostul președinte. Băsescu a criticat autoritățile pentru că nu au discutat cu guvernul kazah pentru a rezolva problema. „Dar problema este că trebuie discutat, nu putem sta la București, ia uite, ne-au dat cu bomba la Novorossiisk și noi nu luăm legătura cu guvernul kazah, pentru că și guvernul kazah este foarte interesat să rezolve problema. Rafinăria este a lor și ei aduc țiței nu numai pentru Petromidia, dar aduc și pentru rafinăria Vega de la Ploiești. Mai mult decât atât, și păcura o trimit să fie transformată în bitum la Ploiești și asigură 20% din nevoile de bitum ale țării. Aș spune deci că avem soluții, dar trebuie să ne mișcăm”, a adăugat Traian Băsescu.