Un bărbat din comuna Dămienești a fost arestat preventiv, după ce a comis mai multe infracțiuni la regimul rutier. Potrivit IPJ Bacău, pe data de 06 septembrie, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Traian au depistat un bărbat în vârstă de 47 de ani, din comuna Dămienești, care conducea haotic un autoturism. „Acesta nu s-a conformat semnalelor acustice şi luminoase ale polițiștilor, iar în timpul urmăririi în trafic, bărbatul a acroşat o trotinetă electrică pe care cel care o conducea a abandonat-o pe partea carosabilă din teama de a nu fi lovit”, transmite IPJ Bacău. Polițiștii l-au blocat în trafic şi l-au imobilizat. Bărbatul avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 30 de zile. Întrucât conducătorul auto a refuzat testarea cu aparatul etilotest, a fost condus la spital unde a refuzat prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Bărbatului i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.