Compania DEDEMAN a obținut de la Primăria Bacău autorizația de construire pentru ridicarea unui cartier rezidențial privat, format din 14 vile și alte dependințe. Proiectul, anunțat în premieră de Ziarul de Bacău în 2019, a fost demarat de firma fraților Pavăl în toamna anului 2022, când zeci de utilaje au lucrat la îndiguirea zonei. Cartierul rezidențial este amplasat la capătul Lacului II, sau „coada lacului”, așa cum este cunoscută zona de către băcăuani și este mărginit de pădurea Șerbănești. Conform autorizației de construire obținute luna aceasta de la Primăria Bacău, este vorba despre un cartier de locuințe privat, ce va cuprinde un număr de 14 vile de lux, și va beneficia de un club de agrement și un teren de tenis acoperit. Compania a executat deja digul de protecție, urmând, de asemenea, să fie amenajate căi de acces și alte dependințe.
Astăzi, începând cu ora 10.00 și până la ora 18.00, în centrul municipiului Bacău are loc evenimentul de conștientizare ecologică prin artă – PAINT MY TRUCK – organizat de SOMA și ADIS Bacău, cu sprijinul Colegiului Național de Artă „George Apostu” și al Primăriei Municipiului Bacău. Copiii și adulții care au venit de dimineață în centrul orașului se implică deja în activitățile organizate de echipa SOMA Bacău: ateliere de desen,
.
Curățenia de vară în municipiul Bacău, când SOMA și ADIS organizează campania de colectare a deșeurile voluminoase și periculoase (doar pentru persoanele fizice), are loc în perioada 21-26 iulie. În cadrul campaniei desfășurate de SOMA împreună cu ADIS BACAU, deșeurile voluminoase și cele periculoase vor fi ridicate în două modalități diferite: În cartierele de case, echipele SOMA vor veni să colecteze mobilierul vechi și alte deșeuri voluminoase, precum și de
.
Compania Națională de Investiții Rutiere a anunțat vineri că a desemnat firmele băcăuanului Dorinel Umbrărescu drept câștigătoare ale contractului pentru proiectarea și execuția lotului 2B Grințieș – Pipirig al Autostrăzii Unirii A8, respectiv asocierea SA&PE Construct SRL (Lider Asociere) -Euro-Asfalt d.o.o. (Bosnia și Herțegovina) – Tehnostrade SRL și Spedition UMB SRL. Contractul pentru lotul cu o lungime de 31,5 kilometri din județul Neamț a fost atribuit asocierii conduse de grupul
.
Ziarul de Bacău publică, la sfârșitul fiecărei săptămâni, lista celor mai importante evenimente care au loc în fiecare weekend în Bacău. Vineri, 18 iulie 2025: Sâmbătă, 19 iulie 2025:
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.