Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) anunţă, luni, că în următoarele zile se vor efectua lucrări de înlocuire, modernizare şi de reparaţii pe conductele reţelei termice, în mai multe zone din Capitală, astfel că sute de blocuri, cele mai multe din Sectorul 2, rămân fără apă caldă. De asemenea, în perioada efectuării de către ELCEN a reviziei anuale la Centrala Termoelectrică Bucureşti Sud, respectiv 11-31 august 2025, clienţii vor fi preluaţi şi alimentaţi cu agent termic pentru apă caldă de CTE Progresul. Potrivit CMTEB, citat de News.ro, maneverele sunt coordonate operativ de dispeceratele celor două instituţii (ELCEN şi CMTEB). Deşi scopul nostru este de a minimiza disconfortul consumatorilor, distanţa considerabilă dintre sursă şi punctele de consum poate determina apariţia unor întârzieri în livrarea apei. Sursa citată reaminteşte că intervenţiile echipelor au durate diferite de realizare, în funcţie de complexitatea fiecărei lucrări. Astfel, potrivit companiei Termoenergetica, se vor face următoarele intervenţii: Dispeceratele Companiei Municipale Termoenergetica Bucureşti şi echipele de intervenţie lucrează în regim permanent pentru soluţionarea problemelor apărute. CMTEB reaminteşte că termenele iniţiale de repunere în funcţiune a sistemului de termoficare sunt estimate înainte de deschiderea şantierelor şi decopertarea galeriilor. Finalizarea lucrărilor depinde de complexitatea acestora, care este în directă legătură cu starea de degradare a conductelor. Clienţii au la dispoziţie informaţii prin mesajele preînregistrate la numărul de telefon 031.9442 sau alte detalii la 0800.820.002, precum şi prin aplicaţia Termoalert.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.