Nuclearelectrica anunță etapele pentru Faza 2 a proiectului reactoarelor modulare mici de la Doicești
Inapoi

Nuclearelectrica anunță etapele pentru Faza 2 a proiectului reactoarelor modulare mici de la Doicești

Postat pe 11 Aug 2025

Update cu 3 zile în urmă

Timp de citire: 9 minute

Articol scris de: Elena Dumitrescu

Image Description
Nationale
Proiectul reactoarelor modulare mici care vor fi amplasate pentru generarea de energie nucleară la Doicești se derulează în conformitate cu aprobările corporative și hotărârile Adunării Generale a Acționarilor, arată o informare transmisă, luni, pe BVB de Nuclearelectrica (SNN). Pe 19 iulie, printr-o hotărâre AGEA, a fost aprobată mandatarea reprezentantului SNN în Adunarea Generală a Acționarilor Societății RoPower Nuclear S.A., în vederea participării și exprimării unui vot favorabil privind aprobarea încheierii Contractului FEED Faza 2 Offshore și a Contractului FEED Faza 2 Onshore. Ordinul de începere a lucrărilor aferente contractului FEED Faza 2 a fost emis pe 26.09.2024, durata activităților asociate acestuia fiind estimată la 15 luni. „Proiectul SMR se derulează în conformitate cu aprobările corporative și hotărârile Adunării Generale a Acționarilor. Astfel, conform Hotărârii AGOA nr. 6/04.12.2023, a fost aprobată tranziția din etapa FFED (Front End Engineering Design) Faza 1 în faza FEED Faza 2 a Proiectului bazat pe tehnologia Reactoarelor Modulare Mici (SMR). În conformitate cu Hotărârea AGEA nr. 8/19.07.2025, a fost aprobată mandatarea reprezentantului SNN în Adunarea Generală a Acționarilor Societății RoPower Nuclear S.A., în vederea participării și exprimării unui vot favorabil privind aprobarea încheierii Contractului FEED Faza 2 Offshore și a Contractului FEED Faza 2 Onshore. Astfel, în baza aprobărilor corporative, ordinul de începere a lucrărilor aferente contractului FEED Faza 2, ulterior semnării acestuia, a fost emis în dată de 26.09.2024, durata activităților asociate acestuia fiind estimată, conform informării acționarilor, la 15 luni. În prezent contractul se derulează strict conform etapelor comunicate acționarilor și părților interesate, cu încadrare în graficul de dezvoltare. Obiectivul contractului FEED Faza 2 este de a avansa demersurile inițiate în etapă FEED Faza 1 și de a oferi date suplimentare legate de fezabilitatea proiectului, care să se constituie în ipotezele adoptării unei decizii de învestire (FID). La finalul derulării FEED Faza 2, SN Nuclearelectrica SA va informa acționarii și investitorii cu privire la rezultatele FEED 2, decizia de investire fiind condiționată semnificativ de livrarea de către partenerii în proiect a documentației aferente, cu respectarea calității, costurilor și altor elemente ale cadrului legislativ aplicabil și măsurilor de sprijin guvernamental. De asemenea, în ceea ce privește adoptarea unei decizii de învestire (FID), ulterior finalizării FEED Faza 2, menționăm că similar dezvoltării Proiectului Unităților 3 și 4 adoptarea FID depinde, în conformitate cu legislația în vigoare, și de organismele europene în domeniu”, conform sursei citate. SNN arată că proiectul SMR de la Doicești este dezvoltat cu respectarea celor mai bune practici în industrie, fiind evaluat de organisme internaționale specializate cum este Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) de la Viena, a cărei misiune SEED (misiune de evaluare a amplasamentului Doicești) a certificat acțiunile întreprinse până în prezent că fiind adecvate, inclusiv amplasamentul Doicești, direcția de dezvoltare a proiectului fiind conformă celor mai înalte standarde. România, prin experții săi, este direct implicată în programele AIEA de dezvoltare și armonizare în reglementare pentru accelerarea SMR la nivel global. Conform statisticilor IAEA, România prin Unitățile 1 și 2 CNE Cernavodă este pe primul loc la nivel global în ceea ce privește factorul mediu de capacitate de la punerea în funcțiune până în prezent, cu respectarea celor mai înalte standarde de securitate nucleară, având experiență necesară să contribuie la avansarea industriei nucleare și a accelerării tehnologiilor avansate, în concordanță cu obiectivele Uniunii Europene (Alianța pentru SMR) și a celor internaționale. Proiectul SMR Doicești este dezvoltat în parteneriat cu organizații cu experiență și expertiză-Nova Power and Gas, Fluor, NuScale, Sargent & Lundy, Samsung, acționând împreună pentru un proiect de referință la nivel european și unul care să permită dezvoltarea lanțului de furnizare și obținerea unor garanții adiacente de dezvoltare a unui centru regional SMR prin experiență României, cu aplicarea celor mai înalte standarde în industria nucleară și mecanisme solide de partajare a riscurilor pe durata dezvoltării proiectului. Menționăm că Entra 1 nu este parte în dezvoltarea Proiectului SMR. „Mulțumim partenerilor pentru profesionalismul demonstrat și Guvernelor României și SUA pentru sprijinul activ și avansarea tehnologiei avansate a SMR în România, simultan cu recondiționarea infrastructurii existente pentru o valorificare adecvată a acesteia, proiectul derulându-se în cadrul Acordului Guvernamental România-SUA. Menționăm, de asemenea, că până în prezent, proiectul a beneficiat de finanțare prin împrumuturi SNN/aport în numerar la capital social de la acționari, fără a intră sub incidența legislației în materie de ajutor de stat. Guvernul României nu a contribuit la finanțarea Proiectului SMR prin acordarea de granturi sau alte facilități, proiectul derulându-se cu respectarea strictă a cadrului legal local și european în materie de ajutor de stat, în baza și în conformitate cu hotărârile acționarilor. Un alt aspect asociat dezvoltării Proiectului SMR este formarea resursei umane, Nuclearelectrica fiind activ implicată în formarea unei noi generații de specialiști în industrie nucleară. Apreciem implicarea sistemului universitar românesc pentru demararea și accelerarea acestui proces, menționând importantă programului FIRST (simulatorul camerei de comandă SMR) din cadrul Universității Politehnică București pentru utilizarea efectivă a tehnologiei SMR în formarea unei noi generații. Obiectivul Nuclearelectrica este de a dezvolta un proiect SMR reper pentru spațiul Uniunii Europene, acest aspect depinzând semnificativ de dialogul și cooperarea existentă, activă și constantă, între parteneri, cu avans consensual în toate direcțiile menționate: decizie de învestire, cadru legislativ și formare de resurse umane”, mai transmite informarea acționarilor. Citește și: Ministrul american al Energiei anunță lansarea studiilor de inginerie pentru reactoarele modulare mici de la Doicești
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din bacau

-
-

15:53

Două dintre victimele rănite în explozia de la Letea Veche vor fi transferate în Austria

Doi dintre pacienții răniți în explozia din Letea Veche, județul Bacău, internați în prezent la Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni” din București, vor fi transferați mâine în Austria pentru continuarea tratamentului de specialitate. Aceștia se află în stare gravă, dar stabilă pentru transport. „Menționăm că, Departamentul pentru Situații de Urgență și Ministerul Sănătății au transmis rapoartele medicale către clinici de specialitate din Belgia, Germania și Austria, în vederea preluării acestora.
Image Description

14:58

Grătar sau picnic de 15 august? Indiferent de opțiune, lasă curat în urma ta – amenzile sunt de până la 15.000 lei!

Minivacanța de 15 august este un bun prilej pentru a petrece câteva zile în natură, la o plimbare, la un grătar sau la un picnic. Indiferent de opțiune, e clar că vom avea după noi ceva de mâncare și cel puțin un PET sau o doză cu apă/suc, pe care e bine să avem grijă să nu le lăsăm în urma noastră, după ce le-am golit. Locul ambalajelor și al
Image Description

14:20

Lemn în valoare de 12.800 lei, confiscat de polițiștii din Comănești

Un echipaj de poliție din cadrul Poliției orașului Comănești a depistat pe strada Moldovei din localitate, un bărbat de 38 de ani, din comuna Asău, care transporta cu o autoutilitară cantitatea de aproximativ 41 metri cubi, bușteni. Documentele specifice de transport au fost încărcate în aplicația Sumal după momentul depistării.
Image Description

14:14

Tânăr din comuna Huruiești, reținut după ce a încălcat ordinul de protecție

Un tânăr de 24 de ani, din comuna Huruiești, a fost reținut după ce a încălcat măsurile dispuse printr-un ordin de protecție provizoriu. ​Polițiștii l-au despistat pe cel în cauză în flagrant delict în curtea locuinței mamei sale, încălcând astfel obligațiile impuse prin ordinul de protecție emis de Judecătoria Podu Turcului. ​Dupa administrarea probatoriului, tânărul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore și introdus în arestul I.P.J Bacău.
Image Description

12:07

Boxerul Renato Nica a ajuns în arestul Poliției, după reglarea de conturi ce a scandalizat opinia publică

Tânărul campion la box Renato Nica a fost reținut de polițiștii băcăuani și băgat în arestul IPJ Bacău, după ce a atacat violent un adolescent, pe care l-a băgat în spital (detalii și video AICI). Nica este elevul antrenorului Relu Auraș la naționala de box și a fugit din cantonamentul de la Onești, ca să se răfuiască cu victima. Potrivit unui comunicat, polițiștii au stabilit identitatea tânărului bănuit de comiterea
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
bacau WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Elena Dumitrescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul bacau
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete