Președintele Nicușor Dan a discutat azi la telefon cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, căruia i-a transmis că România sprijină eforturile președintelui american Donald Trump de a ajunge la o soluție în conflictul ruso-ucrainean, dar cu condiția ca „pacea să fie obținută cu Ucraina la masa negocierilor”. Dan a acceptat invitația lui Zelenski de a merge în Ucraina în această toamnă. „Astăzi am avut o discuție telefonică detaliată cu președintele Zelenski. I-am prezentat punctul meu de vedere, că avem nevoie de o pace cuprinzătoare și durabilă în Ucraina, astfel încât atrocitățile zilnice ale Rusiei să înceteze. România sprijină eforturile președintelui Trump de a ajunge la o soluție. Un acord trebuie să fie just, de durată și sustenabil. Pacea trebuie să fie obținută cu Ucraina la masa negocierilor”, a scris președintele Nicușor Dan într-un mesaj pe platforma X. Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media „România susține suveranitatea, independența și integritatea teritorială a Ucrainei. Ca vecin și partener, România va continua să fie alături de Ucraina în toate eforturile de a ajunge la o pace justă pentru poporul ucrainean. Securitatea Ucrainei este strâns legată de securitatea Mării Negre și a Europei. Am acceptat invitația Președintelui Zelenski de a efectua o vizită la Kiev în această toamnă”, a mai menționat președintele Dan. Marți, președintele Nicușor Dan a transmis un mesaj cu câteva zile înainte de întâlnirea istorică din Alaska, între Donald Trump și Vladimir Putin. El va participa mâine, în format de videoconferință, la summit-ul „Coaliției Bunăvoinței”. „Am semnat, împreună cu ceilalți lideri europeni, declarația noastră comună care afirmă fără echivoc: pacea nu se poate construi fără Ucraina, fără respectarea suveranității și integrității teritoriale a acesteia și fără ca poporul ucrainean să își decidă liber viitorul. Vom continua să susținem Ucraina, împreună cu partenerii europeni și transatlantici, pentru un viitor sigur, stabil și democratic în regiune și pentru apărarea valorilor care stau la baza proiectului European”, a mai spus președintele.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.