Ilie Bolojan susține că nu a stat ilegal în vila fostului președinte Traian Băsescu
Update cu 2 ore în urmă
Timp de citire: 2 minute
Articol scris de: Ion Ionescu
Ilie Bolojan susține că nu a stat ilegal în vila fostului președinte Traian Băsescu
Premierul Ilie Bolojan a răspuns, duminică, la acuzațiile legate de faptul că ar fi locuit ilegal în vila folosită anterior de Traian Băsescu. „Nu am stat ilegal. Trebuie să explicăm oamenilor care e situația. Când ești pe această funcție, ai dreptul la o locuință pe care ți-o oferă statul," a declarat acesta.
Bolojan a explicat că a fost mutat acolo pentru motive de securitate, deoarece locația anterioară avea geamul spre spațiul public. „Am fost mutat acolo. Între timp, am aflat că în acea casă locuise președintele Băsescu care își recâștigase drepturile de președinte,” a adăugat premierul.
Conform digi24.ro, premierul a menționat că a cerut să fie întrebat fostul președinte dacă dorește să revină în acea locuință, iar acesta a preferat o altă opțiune. „Subliniez, premierul României are dreptul la o locuință. Nu am cheltuit niciun ban care nu era cheltuit, nu am intrat pe geam în această casă. A fost o chestiune publică, a fost totul în bună regulă,” a afirmat Bolojan.
Premierul a punctat că folosește locuința doar pentru odihnă, petrecând majoritatea timpului în Guvern, unde și colegii sunt martori. „Eu doar dorm. Dacă e o simplă garsonieră, dorm în ea. De dimineață, până seara, eu sunt în Guvern. Asta este viața mea,” a subliniat Ilie Bolojan.