Cursurile anului școlar 2025 - 2026 vor începe în data de 8 septembrie 2025 și se vor încheia în data de 19 iunie 2026. Anul educational este împărțit în cinci module de învățare și tot cinci perioade de vacanțe. Programele„Școala altfel” și „Săptămâna verde” se vor desfășura în perioada 8 septembrie 2025 - 3 aprilie 2026, în baza deciziilor luate de unitățile de învățământ. Elevii aflați în ani terminali, care au de susținut Evaluarea Națională, respectiv examenul de Bacalaureat, vor încheia anul școlar 2025 - 2026 mai devreme. Anul şcolar 2025 - 2026 se structurează, pe intervale de cursuri și intervale de vacanță, astfel: Fiecare unitate de învățământ comunică beneficiarilor primari ai educației și părinților/reprezentanților legali ai acestora, până la data de 1 octombrie 2025. În ziua de 5 octombrie, de Ziua internaţională a educaţiei şi în zilele nelucrătoare/de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil nu se organizează cursuri. Programul naţional „Şcoala altfel” și Programul „Săptămâna verde” se desfăşoară în perioada 8 septembrie 2025 - 3 aprilie 2026, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unităţii de învăţământ. Derularea celor două programe se planifică în intervale de cursuri diferite. La clasele din învăţământul liceal - filiera tehnologică și din învăţământul profesional, în perioadele dedicate programelor „Şcoala altfel” şi „Săptămâna verde”, se organizează activităţi de instruire practică urmărind și scopul acestor programe. La clasele din învăţământul postliceal, în perioadele dedicate programelor „Şcoala altfel” şi „Săptămâna verde”, se organizează activităţi de instruire practică.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.