Vicepremierul italian Matteo Salvini va fi judecat din nou pentru impiedicarea debarcării migrantilor de pe nava Open Arms în 2019, după ce parchetul din Palermo a anunțat vineri că va face recurs împotriva hotărârii anterioare de achitare a ministrului. Salvini, care este și ministru al transporturilor și lider al partidului Liga, a fost achitat în decembrie de acuzțiile de privare de libertate și abuz în serviciu într-un proces în Sicilia, dar acum va ajunge direct în fața Curții Supreme din Italia. Potrivit digi24.ro, data pentru noul proces nu a fost stabilită încă.
Update cu 3 săptămâni în urmă
Timp de citire: 3 minute
Articol scris de: Andrei Miroslavescu

Vicepremierul italian Matteo Salvini va fi judecat din nou pentru impiedicarea debarcării migrantilor de pe nava Open Arms în 2019, după ce parchetul din Palermo a anunțat vineri că va face recurs împotriva hotărârii anterioare de achitare a ministrului. Salvini, care este și ministru al transporturilor și lider al partidului Liga, a fost achitat în decembrie de acuzțiile de privare de libertate și abuz în serviciu într-un proces în Sicilia, dar acum va ajunge direct în fața Curții Supreme din Italia. Potrivit digi24.ro, data pentru noul proces nu a fost stabilită încă.
În mandatul anterior de ministru de interne, Salvini s-a remarcat printr-o poziție dură față de migranți, mai ales cei veniți pe mare din Africa de Nord și Orientul Mijlociu. El a fost acuzat că a împiedicat nava ONG-ului spaniol Open Arms, cu aproximativ 160 de migranți la bord, să intre în portul Lampedusa timp de mai multe săptămâni în 2019, când el ocupa funcția. Tribunalul din Palermo l-a achitat inițial, dar decizia a fost atacată prin recurs de procurori, iar ancheta continuă, notează sursa.
Giorgia Meloni, șefa guvernului italian, a criticat dur decizia de recurs, scrie Agerpres, spunând că „urmarirea fără odihnă a unui ministru care a vrut să aplice legea, după un proces de trei ani încheiat cu o achitare deplină, este suprarealistă”. Ea a adăugat: „Ma întreb ce cred italienii despre faptul că se cheltuiesc toată această energie și resurse în acest fel, în timp ce mii de cetățeni onești așteaptă justiția”. De asemenea, ministrul justiției, Carlo Nordio, a criticat și el decizia procurorilor din Palermo de a face apel, potrivit sursei citate.
Salvini s-a declarat susținător al ideii că este victima unei justiții politizate, pe care o acuză de persecutare din motive politice. În timpul procesului, el a refuzat să recunoască acuzațiile și a susținut întotdeauna că a acționat în conformitate cu legea și interesul național. Potrivit legislației italiene, cazul va ajunge acum la instanța supremă, iar data procesului nu a fost încă fixată.