POLITICO: Principalul obiectiv al lui Donald Trump de la summitul NATO. De ce Europa se va conforma 
Inapoi

POLITICO: Principalul obiectiv al lui Donald Trump de la summitul NATO. De ce Europa se va conforma 

Postat cu 5 ore în urmă

Update cu 5 ore în urmă

Timp de citire: 13 minute

Articol scris de: Andrei Miroslavescu

Image Description
Externe
Preşedintele Donald Trump vrea un lucru important de la summitul NATO de săptămâna viitoare, iar liderii europeni sunt nerăbdători să i-l ofere, dar asta nu garantează că preşedintele va fi mulţumit, scrie POLITICO. Alianţa militară transatlantică formată din 32 de ţări se va angaja să crească dramatic cheltuielile pentru apărare la 5% din produsul intern brut - 3,5% pentru cheltuieli militare directe şi 1,5% pentru eforturi mai vag definite legate de apărare. Angajamentul, un moment decisiv ce ar putea reechilibra securitatea transatlantică, îi va permite lui Trump, care a cerut Europei să preia o parte mai mare din povara apărării proprii, să obţină o victorie semnificativă pe scena mondială. „Nu ar fi ajuns la 5% fără Trump. Aşadar, el consideră că este o victorie importantă, şi chiar aşa este”, a declarat un oficial al administraţiei, care a dorit să rămână anonim pentru a putea împărtăşi opiniile preşedintelui, citat de Politico.com. Trump intenţionează să ţină un discurs miercuri, la încheierea summitului, în care va anunţa noul angajament de cheltuieli şi rolul său catalizator. Dar victoria lui Trump nu îl va împiedica să exercite presiuni asupra ţărilor pentru a face mai mult şi mai repede, ceea ce s-ar putea dovedi dificil pentru unele dintre ţările alianţei. Spania, membrul NATO cu cea mai mică rată a cheltuielilor pentru apărare, solicită o derogare de la noul angajament şi există un dezacord general cu privire la data la care trebuie îndeplinit acest angajament de cheltuieli. „Ei se gândesc la un calendar care, sincer, este de zece ani”, a declarat Ivo Daalder, fost ambasador al SUA la NATO în timpul preşedinţiei lui Barack Obama. „Trump se gândeşte probabil la un calendar care să se încheie până la sfârşitul acestui deceniu, dacă nu mai devreme. Aici cred că (summitul) poate exploda”, a spus Daalder. În timp ce aliaţii sunt în dezacord cu privire la detaliile angajamentului de securitate, există un consens larg cu privire la importanţa primordială de a-l mulţumi pe Trump şi de a menţine un front unit la Haga, în contextul în care războiul Rusiei în Ucraina este departe de a se încheia, iar politica externă a Americii se concentrează din ce în ce mai mult pe Asia şi Orientul Mijlociu. În acest scop, organizatorii summitului au simplificat reuniunea, reducând durata acesteia de la două zile la 24 de ore şi concentrându-se aproape exclusiv pe angajamentul lui Trump, care a fost negociat în prealabil. „El trebuie să primească credit pentru cele 5% – de aceea organizăm summitul. Tot restul este simplificat pentru a minimiza riscurile”, a declarat un oficial european din domeniul apărării, care a dorit să rămână anonim. Întrebat, vineri, despre angajament, Trump şi-a exprimat sprijinul pentru aliaţii care cheltuiesc mai mult, dar a adăugat că obiectivul de 5% nu ar trebui să se aplice Statelor Unite, care se situează la 3,4%. Nu este clar dacă preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, invitat doar la cina de marţi de deschidere a summitului, va participa. De asemenea, nu va avea loc o reuniune a Consiliului NATO pentru Ucraina la Haga. Este o altă concesie făcută Statelor Unite, care, în ciuda insistenţelor unor aliaţi de a organiza o astfel de reuniune, nu au dorit să atragă atenţia asupra războiului pe care Trump nu a reuşit să îl rezolve, aşa cum promisese în campania electorală de anul trecut. Reducerea duratei summitului este, de asemenea, o modalitate pentru aliaţii NATO de a trece cu vederea diviziunea persistentă dintre ţări cu privire la un detaliu critic al angajamentului lor: cât de repede se aşteaptă să atingă noul nivel de cheltuieli. În timp ce SUA – şi ţările din estul Europei care au depăşit deja pragul de 3,5% – preferă un termen limită până în 2030, alte ţări, care se luptă să atingă noile obiective, doresc un termen până în 2032 sau 2035. Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a propus anul 2032 drept compromis, dar, în contextul reacţiilor negative din partea mai multor ţări din ultimele zile, formularea finală a angajamentului ar putea acorda ţărilor până în 2035 pentru a atinge pragul de 5%, potrivit unui oficial european familiarizat cu negocierile private. „Pentru multe ţări, aceasta este întreaga problemă”, a declarat oficialul european din domeniul apărării. „Nu este atât de dificil să spui: «Da, vom face, vom fi de acord». Dar este foarte dificil să găseşti calea potrivită şi să găseşti efectiv bugetul pentru acea cale. De aceea nimeni, absolut nimeni nu mai vrea să vorbească despre asta”, a explicat el. Este posibil ca problema calendarului să nu fie rezolvată în timpul summitului, scrie POLITICO. „Prioritatea este să anunţăm succesul la Haga”, a declarat un alt oficial european, care a dorit să rămână anonim. „Perspectiva pe termen lung este mai puţin importantă”, a adăugat el. Oficialii NATO şi aliaţii europeni sunt hotărâţi să evite repetarea summitului din 2018 de la Bruxelles, pe care Trump l-a dat peste cap ameninţând că va retrage SUA din alianţă dacă alte ţări nu vor lua în serios atingerea pragului de 2% din PIB pentru cheltuielile militare, convenit cu patru ani mai devreme. Mai mult decât orice alt eveniment de atunci, invazia Rusiei în Ucraina din februarie 2022 a modificat calculele de apărare ale Europei, împingând mai multe ţări să atingă pragul de 2% şi determinând Suedia şi Finlanda, după decenii de neutralitate, să adere la alianţă. Cu războiul în desfăşurare şi Trump din nou la putere, angajamentele de creştere a cheltuielilor vizează cel puţin în aceeaşi măsură apărarea pe termen lung a Europei, cât şi satisfacerea imprevizibilului Trump. În discursul său de săptămâna aceasta de la Chatham House din Londra, Rutte a început să prezinte public noile obiective ale NATO în materie de capacităţi – cantitatea de echipament militar necesară pentru punerea în aplicare a unui plan de apărare împotriva unui potenţial atac rus – convenite de miniştrii apărării la începutul acestei luni. Alianţa, a spus Rutte, are nevoie de „o creştere cu 400% a apărării aeriene şi antirachetă, mii de vehicule blindate şi tancuri în plus, milioane de obuze de artilerie în plus, şi trebuie dublate capacităţile de sprijin, cum ar fi logistica, aprovizionarea, transportul şi asistenţa medicală”, a detaliat Rutte. În timp, acest lucru va duce la asumarea de către Europa a unei părţi mai mari din povara propriei sale apărări – şi la o influenţă mai mare în cadrul alianţei. „Acum aveţi o foaie de parcurs pentru europenizarea NATO pe care nu aţi avut-o niciodată şi care, în cele din urmă, va duce la o alianţă mai de succes”, a comentat Daalder. „Toată lumea vrea să meargă în această direcţie, atât SUA, cât şi europenii”, consideră fostul ambasador. Trump se plânge de mult timp că SUA suportă o parte prea mare din costurile apărării mondiale şi a presat nu doar statele membre NATO să-şi mărească bugetele de apărare. Administraţia exercită presiuni şi asupra Japoniei, un aliat non-NATO care urmăreşte un nou acord comercial cu Washingtonul, pentru a-şi majora semnificativ cheltuielile de apărare, Pentagonul descriind pragul de 5% ca un nou „standard global”. Este un standard pe care multe ţări ar putea avea dificultăţi în a-l atinge. Spania, situată departe de flancul estic al alianţei, a fost greu de convins, la fel ca şi alte ţări mai mici, precum Italia şi Belgia, care încă nu au atins nivelul de 2% adoptat de alianţă în 2014. Chiar şi Marea Britanie, una dintre cele mai mari puteri militare din Europa, s-a opus termenului limită de 2032. Prezentând un plan de creştere a cheltuielilor pentru apărare, premierul Keir Starmer a promis că Marea Britanie va ajunge la 2,5% până în 2027 şi şi-a exprimat încrederea că va atinge 3% până în 2034, cel târziu.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din bacau

-
-

08:04

Programul SOMA de colectare a deșeurilor reziduale și reciclabile, din perioada 23 – 28 iunie 2025

În săptămâna 23 – 28 iunie 2025, intervalul orar 7:30 – 16:00, SOMA va colecta deșeurile, atât din mediul urban, cât și din mediul rural, din zonele prezentate în programul de mai jos. În municipiul Bacău, colectarea deșeurilor reciclabile se face o dată la două săptămâni. În mediul rural, colectarea deșeurilor reciclabile se va face o dată pe lună. Luni, 23 iunie, colectarea se va face pe următoarele străzi din
Image Description

06:34

Surpriză neplăcută pentru o femeie din Bacău: la RAR a aflat că mașina abia cumpărată este furată

O femeia din Bacău a avut parte de o surpriză neplăcută când a aflat, la RAR, că mașina pe care voia să o înregistreze era furată din Italia. Pe data de 19 iunie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul I.P.J. Bacău au fost sesizați de reprezentanții Registrului Auto Român – Reprezentanța Bacău, cu privire la identificarea unui autovehicul urmărit internațional. Din cercetări a reieșit faptul că, o femeie de
Image Description

16:05

Europarlamentarul Benea, critici dure la adresa conducerii interimare PSD: „Nu a prezentat planul fiscal. Știm că nu ştim în ce intrăm!”

Europarlamentarul Dragoș Benea a prezentat, sâmbătă, într-o postare pe Facebook, criticile pe care le-a adus conducerii interimare a PSD, în ședința Consiliului Politic Național.
Image Description

14:27

Bărbat urmărit internațional, prins în orașul Comănești. Îl așteaptă 3 ani de închisoare

Un bărbat de 56 de ani, urmărit la nivel internațional, a fost prins pe 19 iunie, de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Bacău, în orașul Comănești. Pe numele acestuia era emis un mandat european de arestare de către autoritățile din Ungaria, fiind condamnat la 3 ani de închisoare pentru comiterea unor infracțiuni prevăzute de Codul Penal ungar, săvârșite în anul 2018, pe teritoriul acestui stat.
Image Description

14:21

Un bărbat din Motoșeni a ajuns în arestul Poliției, după ce a refuzat să poarte brățara de monitorizare

Un bărbat din comuna Motoșeni a fost reținut de polițiști, pentru că a refuzat să poarte dispozitivul de monitorizare impus printr-un ordin judecătoresc. Pe data de 18 iunie, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Podu Turcului s-au deplasat în comuna Motoșeni, la locuința unui bărbat de 58 de ani, pentru punerea în executare a unui ordin de protecție emis de Judecătoria Moinești. Ordinul de protecție prevedea ca bărbatul să poarte o
Image Description

Recente din Romania

-
-

14:57

- Gorj - După o viață în lupta sindicală, un fost lider din CE Oltenia își găsește liniștea în fața tablei de șah

Manu Tomescu, fost lider de sindicat la Complexul Energetic Oltenia și una dintre cele mai vocale și respectate voci ale angajaților din minerit și energie, după ce a încheiat oficial un capitol important din viața sa profesională, ieșind la pensie, a decis să se dedice unei pasiuni mai vechi – șahul, sportul minții. Manu Tomescu a postat recent un mesaj pe rețelele de socializare, anunțând că, odată cu retragerea din
Image Description

14:53

- Gorj - Salvamontiştii, mesaj dur către autorități: ‘Nu putem construi un sistem funcţional de urgenţă prin tăieri succesive’

Echipa Salvamont Braşov atrage atenţia, într-un comunicat de presă, asupra „tendinţei îngrijorătoare” de a reduce personalul şi bugetele structurilor esenţiale de intervenţie „ori de câte ori are loc o reformă”, se schimbă Guvernul sau este identificată o problemă financiară la nivel naţional. Salvamontiştii consideră că este inadmisibil ca, în mod constant, să fie vizate de aceste măsuri şi serviciile care funcţionează deja la limita capacităţii operaţionale. potrivit ursei citate, în
Image Description

14:35

- Alba - Mai multe cămine studențești din Alba Iulia se închid în vacanță. Doar unul mai rămâne deschis: Cât va costa cazarea lunară

Vacanța vine și în rândul studenților, iar din acest motiv, mai multe cămine studențești din Alba Iulia se închid pe perioada vacanței. Doar unul va rămâne deschis. Decizia de închidere a fost luată de Senatul Universității ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, în ședința din data de 28 mai. Mare parte dintre cămine se vor închide din data de 1 iulie 2025. Mai exact, se vor închide căminele unu, trei
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
bacau WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Ion Ionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul bacau
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete