Culisele discuției telefonice dintre Macron și Putin. Ce a făcut președintele francez după ce a vorbit cu liderul de la Kremlin
Inapoi

Culisele discuției telefonice dintre Macron și Putin. Ce a făcut președintele francez după ce a vorbit cu liderul de la Kremlin

Postat pe 02 Jul 2025

Update cu 4 zile în urmă

Timp de citire: 10 minute

Articol scris de: Ion Ionescu

Image Description
Externe
Kremlinul a ținut să precizeze miercuri că Franța a fost cea care a solicitat ca președinte Emmanuel Macron să discute la telefon cu președintele rus Vladimir Putin după o pauză de aproape trei ani și că cei doi lideri au avut o discuție „foarte substanțială”, relatează Reuters. Pe tema Ucrainei, cei doi n-au făcut decât să-și constate divergențele, ireconciliabile, comentează Le Monde. Cei doi lideri au discutat marți despre conflictul dintre Iran și Israel și despre Ucraina, aceasta fiind prima discuție dintre cei doi din septembrie 2022. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a precizat că discuţia lor a durat mai mult de două ore. La Paris, biroul lui Macron a declarat, de asemenea, că discuţia a durat două ore şi a precizat că liderul francez a cerut o încetare a focului în Ucraina şi începerea negocierilor privind încheierea conflictului. O sursă diplomatică franceză a declarat pentru Reuters că Macron a vorbit cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi înainte, şi după convorbirea sa cu Putin, pentru a-l informa cu privire la discuţii. Macron a vorbit, de asemenea, cu preşedintele american Donald Trump despre convorbirea avută cu Putin. Potrivit Kremlinului, Putin i-a reiterat lui Macron poziţia sa potrivit căreia războiul este „o consecinţă directă a politicii Occidentului”, care, în opinia sa, „a ignorat interesele de securitate ale Rusiei” în ultimii ani. Orice posibil acord de pace între Rusia şi Ucraina ar trebui să aibă „un caracter cuprinzător şi pe termen lung” şi să se bazeze pe „noile realităţi teritoriale”, a i-a spus Putin lui Macron. Putin declarase cu alte ocazii că Ucraina trebuie să accepte anexarea de către Rusia a unor părţi din teritoriul său ca parte a oricărui acord de pace. În schimb, Macron a spus că Ucraina ar trebui să decidă singură dacă acceptă sau nu concesii teritoriale. În timpul convorbirii de marţi, biroul lui Macron a declarat că „preşedintele a subliniat sprijinul neclintit al Franţei pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei”. Macron şi Putin au purtat frecvent discuţii înainte de începerea invaziei Rusiei în Ucraina, preşedintele francez vizitându-l pe omologul rus la Kremlin cu puţin timp înainte de invazie, în februarie 2022. Șeful Kremlinului, acuzat de crime de război, este tratat ca un paria de către europeni de la invadarea Ucrainei de către armata rusă în februarie 2022. Dar pericolul proliferării nucleare, provocat de conflictul dintre Israel și Iran în timpul „războiului de douăsprezece zile”, așa cum l-a numit președintele american Donald Trump, l-a convins pe șeful statului să reia dialogul, la aproape trei ani după ultimul său apel către Kremlin, în septembrie 2022. Paris și Moscova au un interes comun: să împiedice Teheranul să se doteze cu arme nucleare. Rusia are, la fel ca Franța, Regatul Unit, Statele Unite și China, un loc permanent în Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite. Ca puteri nucleare, aceste cinci țări sunt garanții Tratatului de neproliferare (TNP). Toate au semnat, în 2015, împreună cu Teheranul și Berlinul, acordul de la Viena destinat să reglementeze programul nuclear iranian, înainte ca Donald Trump să îl denunțe, după trei ani, explică Le Monde. Franța se teme că Iranul va ieși din TNP. De la atacurile israeliene și americane, care au avut ca scop distrugerea siturilor nucleare iraniene, construite în secret, Teheranul acuză Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) că nu a protejat infrastructura sa nucleară. Secretarul general al AIEA, Rafael Grossi, este ținta unor amenințări. La Paris, se consideră că necesitatea absolută de a evita o criză de proliferare nucleară merita un apel către Vladimir Putin, aliatul Iranului. „În Europa trăim într-o bulă diplomatică. Suntem singurul continent care crede că nu se poate discuta cu cei cu care nu suntem de acord”, comentează un diplomat francez. Este esențial pentru Franța ca negocierile pe care Statele Unite intenționează să le reia în zilele următoare cu Iranul să se încheie cu succes. În cadrul precedentului ciclu de discuții, desfășurat între aprilie și mai, Teheranul și Washingtonul nu au reușit să găsească un teren comun, americanii cerând iranienilor să renunțe la orice activitate de îmbogățire a uraniului, condiție inacceptabilă pentru aceștia din urmă, care consideră că este o chestiune de suveranitate națională. Parisul și Moscova sunt dispuse să tolereze ca regimul să poată îmbogăți uraniu în scopuri civile, dar într-un mod extrem de controlat. Apelul a permis clarificarea pozițiilor, scrie Le Monde. În convorbirea lor de marţi, mai mult consens pare să fi suscitat subiectul Iran. Potrivit serviciului de presă al Kremlinului, Putin a declarat că este necesar să se respecte dreptul Iranului la dezvoltarea paşnică a energiei nucleare, dar şi Teheranul trebuie să-şi respecte continuu obligaţiile sale în temeiul tratatului de neproliferare nucleară. Biroul preşedintelui francez a declarat că Macron, care consideră ameninţarea nucleară iraniană suficient de gravă pentru a justifica implicarea tuturor celor cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite, a subliniat, de asemenea, necesitatea ca Iranul să coopereze pe deplin cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică. Parlamentul iranian a aprobat luna trecută un proiect de lege, între timp promulgat de preşedinte, pentru suspendarea cooperării cu AIEA, organismul de supraveghere nucleară al ONU, după ce Israelul şi Statele Unite au bombardat siturile nucleare ale Iranului, cu scopul de a împiedica Teheranul să dobândească o armă nucleară, deşi Iranul neagă această intenţie. Macron „şi-a exprimat hotărârea de a căuta o soluţie diplomatică care să conducă la o rezolvare durabilă şi riguroasă a problemei nucleare, a problemei rachetelor Iranului şi a rolului său în regiune”, a declarat biroul său, adăugând că cei doi lideri au decis să îşi „coordoneze” eforturile. Franţa şi Rusia sunt ambele membre permanente ale Consiliului de Securitate al ONU. Macron şi Putin intenţionează să îşi continue discuţiile cu privire la Ucraina şi Iran, a declarat biroul preşedintelui francez.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din bacau

-
-

07:34

Guvernul favorizează jocurile de noroc: Impozitul pe câștiguri de până la 10.000 de lei nu mai crește cu 10%. Parlamentul se reuneşte pentru măsurile de austeritate

Guvernul reduce puternic taxele planificate pentru industria jocurilor de noroc în proiectul privind măsurile fiscale pentru reducerea deficitului bugetar, anunță Economedia. Parlamentul se reuneşte luni pentru angajarea răspunderii Guvernului pe măsurile de austeritate. Astfel, Guvernul va majora de la 3% la doar 4% impozitul pe câștiguri din jocuri de noroc de până la 10.000 de lei, după cum prevede proiectul adoptat vineri de Executiv și trimis către Parlament. Inițial, Guvernul
Image Description

06:35

Vindeau tricouri „Versace”, „Adidas” și „Nike”, în Târgul din Șerbănești. Jardarmii i-au amendat pentru comerț cu produse contrafăcute

Două persoane de sex masculin din județul Galați, în vârstă de 44, respectiv 50 de ani, au fost surprinse de jandarmii Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) „Ștefan cel Mare” din Bacău în timp ce ofereau spre vânzare, în Târgul auto din Șerbănești, articole susceptibile a fi contrafăcute. Bărbatul în vârstă de 44 de ani avea expuse spre comercializare mai multe tricouri inscripționate cu însemnele unor mărci cunoscute, fără a putea
Image Description

07:19

Programul SOMA de colectare a deșeurilor reziduale și reciclabile, din perioada 07 – 12 iulie 2025

În săptămâna 07 – 12 iulie 2025, intervalul orar 7:30 – 16:00, SOMA va colecta deșeurile, atât din mediul urban, cât și din mediul rural, din zonele prezentate în programul de mai jos. În municipiul Bacău, colectarea deșeurilor reciclabile se face o dată la două săptămâni. În mediul rural, colectarea deșeurilor reciclabile se va face o dată pe lună. Luni, 07 iulie, colectarea se va face pe următoarele străzi din
Image Description

07:18

Aeroportul Internațional Bacău, primul din România care cere finanțare pentru un proiect major de energie regenerabilă

Aeroportul Internaţional „George Enescu” Bacău este primul din România care a depus cerere de finanţare pentru un proiect major de energie regenerabilă, au anunţat reprezentanţii instituţiei, într-un comunicat de presă. „Aeroportul Internaţional „George Enescu” Bacău anunţă cu mândrie depunerea oficială a cererii de finanţare pentru construirea unei capacităţi proprii de producere a energiei electrice din surse regenerabile, în cadrul programului ‘Fondul pentru Modernizare’. Odată cu deschiderea sesiunii de depunere a
Image Description

07:36

Lemn transportat ilegal și o autoutilitară cu semiremorcă, confiscate de polițiștii din Dărmănești

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Dărmănești au desfășurat, pe 03 iulie – în intervale orare diferite, o acțiune în zona de competență, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și a accidentelor rutiere. În cadrul activităților, polițiștii au confiscat un transport ilegal de lemne și au deschis un dosar penal pentru conducere fără permis. Polițiștii au depistat în trafic, pe DN 12A, un ansamblu rutier format din autoutilitară și semiremorcă, care
Image Description

Recente din Romania

-
-

09:08

- Brasov - ANCOM: Apelurile cu numere false din străinătate, blocate în România, de astăzi, 7 iulie

Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) a anunțat că începând de luni, 7 iulie 2025, operatorii de telefonie mobilă din România vor bloca apelurile false venite din afara țării. „Începând de luni, 7 iulie 2025, utilizatorii vor fi mai protejați în fața apelurilor înșelătoare care folosesc date de identificare false, efectuate în numele unor instituții publice, bănci sau companii. Astfel, operatorii vor bloca apelurile inițiate din afara
Image Description

09:01

- Botosani - Admiterea la facultățile Universității de Științele Vieții Iași începe miercuri, 09 iulie – Tinerii pot să se înscrie online sau în fizic până pe 22 iulie 2025

Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași (USV) oferă 1114 de locuri pentru studiile universitare de licență, repartizate în cadrul celor patru facultăți: Agricultură, Horticultură, Ingineria Resurselor Alimentare și Medicină Veterinară. Dintre acestea, 818 sunt locuri finanțate de la buget (fără taxă), 219 sunt locuri cu taxă în lei, iar 77 de locuri sunt destinate programului de studiu în limba engleză de la Facultatea de Medicină
Image Description

09:00

- Nationale - HARTĂ Cod roşu de caniculă pentru București și alte 15 județe. Temperaturile urcă până la 41 de grade

Bucureștiul şi alte 15 judeţe se află sub Cod roşu de caniculă şi disconfort termic accentuat pe parcursul zilei de luni, când temperaturile vor urca până la 41 de grade, anunță Administraţia Naţională de Meteorologie. Astfel, în intervalul 7 iulie, ora 10:00 - 8 iulie, ora 10:00, valul de căldură se va extinde şi va continua să se intensifice, iar în judeţele Mehedinţi, Gorj, Dolj, Olt, Vâlcea, Argeş, Teleorman, Giurgiu,
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
bacau WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Simona Stan

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul bacau
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete