Criză acută a apei și caniculă extremă în Iran
Inapoi

Criză acută a apei și caniculă extremă în Iran

Postat pe 06 Aug 2025

Update cu 2 săptămâni în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Maria Simionescu

Criză acută a apei și caniculă extremă în Iran
Externe

Criză acută a apei și caniculă extremă în Iran

Autoritățile din capitala Iranului, Teheran, iau măsuri dure pentru a face față crizei provocate de secetă și de temperaturile foarte ridicate din timpul verii. Potrivit datelor, în ultimele săptămâni, temperaturile au ajuns frecvent până la 37 de grade Celsius, iar lipsa apei a devenit o problemă acută pentru locuitori.

Guvernul local a decis să oprească alimentarea cu electricitate pentru gospodăriile private de două ori pe zi, pentru o perioadă totală de până la patru ore, informeaza agenția Tasnim, citată de digi24.ro. Această măsură afectează în special funcționarea aparatelor de aer condiționat, ceea ce complică și mai mult situația populației în zilele toride.

Situația este agravată de faptul că Iranul se confruntă cu o penurie severă de apă. Potrivit experților în climă, 80% din rezervoarele de apă ale țării sunt aproape goale, iar autoritățile din mai multe orașe au instituit restricții obligatorii privind consumul de apă. Nu de puține ori, în unele zone din Teheran, apa de la robinete a lipsit chiar și pentru mai multe ore, punând în dificultate locuitorii.

Conform unui raport citat de sursa menționată, Iranul este una dintre cele mai secetoase țări din lume. Cercetările recente arată o scădere semnificativă a precipitațiilor în ultimii ani, în timp ce fenomene meteorologice extreme, precum secetele prelungite și inundațiile, devin din ce în ce mai frecvente. Specialiștii notează că schimbările climatice afectează Iranul mai rapid și mai intens decât multe alte regiuni ale lumii.

Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe
Acasa Recente Radio Judete