O încăierare a avut loc marți seara, la Moinești. Polițiștii s-au confruntat cu circa 30 de persoane cu un comportament agresiv și au fost nevoiți să tragă focuri de avertisment. Pe 08 iulie 2025, în jurul orei 18:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Moinești au fost sesizați, prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la faptul că între mai multe persoane a izbucnit un conflict spontan, pe o stradă din municipiu. La fața locului s-a deplasat un echipaj de siguranță publică, care a identificat mai multe persoane având asupra lor obiecte contondente și care provocau scandal. În timpul altercației, persoanele implicate și-au aplicat reciproc lovituri. Pe fondul conflictului, în zonă s-au adunat aproximativ 30 de persoane, care manifestau un comportament agresiv față de polițiștii aflați la fața locului. Pentru restabilirea ordinii și aplanarea conflictului, un polițist a folosit armamentul din dotare, executând două focuri de avertisment în plan vertical. De asemenea, au fost solicitate forțe suplimentare, la fața locului fiind direcționați polițiști din cadrul subunităților Moinești, Comănești, Dărmănești, precum și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Bacău. După administrarea probatoriului, polițiștii au reținut pentru 24 de ore patru bărbați, cu vârste cuprinse între 20 și 39 de ani, aceștia fiind introduși în arestul I.P.J. Bacău.
Cei doi indivizi care au încercat în urmă cu două zile să răpească o femeie din parcarea unui supermarket din Bacău au fost arestaţi pentru 30 de zile, potrivit stirileprotv.ro. Apar și detalii cu privire la ce i-a făcut pe indivizi să recurgă la un astfel de gest. Unul dintre suspecţi este chiar soţul femeii, cu care se află în proces de divorţ. Acesta le-a declarat anchetatorilor că victima ar
.
Ziarul de Bacău publică, la sfârșitul fiecărei săptămâni, lista celor mai importante evenimente care au loc în fiecare weekend în Bacău. Vineri, 11 iulie 2025: Sâmbătă, 12 iulie 2025: Duminică, 13 iulie 2025:
.
Autoritățile județene avertizează că astăzi, în intervalul 12.00 – 22.00 Bacăul e sub avertizare de COD PORTOCALIU emisă de Administrația Națională de Meteorologie. Fenomenele prognozate sunt averse torențiale, descărcări electrice, vijelii (rafale 70–90 km/h), grindină de medii și mari dimensiuni. În cadrul unei ședințe de astăzi, prefectul Bacăului a aprobat planul de măsuri pentru prevenirea și gestionarea situațiilor de urgență. Măsurile principale prevăd Asigurarea permanenței la nivelul tuturor primăriilor; Monitorizarea
.
Direcția de Asistență Socială a Municipiului Bacău a deschis mai multe locații în diferite zone ale orașului, pentru diminuarea efectelor negative ale fenomenului de caniculă. Potrivit unui comunicat de presă, sunt deschise șase puncte de prim ajutor. În fiecare loc există câte un asistent medical și se serveste gratuit apă. Lista locațiilor: 1) Fostul sediu al Direcției de Asistență Socială a Municipiului Bacău – str. Ștefan cel Mare nr. 17
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.