Probleme și investiții în comuna Timisoara-Moravita
Conform primarului Dan-Ciprian Vatris, comuna se confruntă cu mai multe probleme, inclusiv lipsa spațiilor verzi și starea stației de tratare a apei. Cu toate acestea, se depun eforturi pentru a le rezolva. Edilul a subliniat că alte investiții sunt în curs de realizare ca răspuns la creșterea demografică a zonei.
În interviul acordat pentru Tion, primarul a menționat că în următoarele luni ar trebui să înceapă o serie de proiecte. „Avem în implementare în momentul acesta canalizarea pe o lungime de aproape 25 de kilometri. Este o investiție prin POIM, desfășurată împreună cu operatorul regional Aquatim, iar vara aceasta o vom da în funcțiune”, a precizat el. Valoarea totală a acestei investiții depășește 20 de milioane de lei.
Printre alte investitii se numără și renovarea completă a grădiniței din localitate. „Aceasta este prea mică pentru numărul de copii, așa că am decis să o renovăm și să o mansardăm pentru a crea trei noi clase. Valoarea renovării este de aproximativ 2,5 milioane de lei, o parte din fonduri venind de la Fondul de Mediu și restul din bugetul local”, a adăugat primarul.
Comuna beneficiază, de asemenea, de realizarea autostrăzii Timișoara - Moravița, având un rol important între două loturi ale acestui proiect. În plus, există și alte investiții desfășurate de companii publice naționale în zonă.
Pe partea sportivă, comuna nu a reușit încă să se remarce prin perfomanțe, deși un club sportiv comunal este pe cale de a fi înființat. În schimb, sunt organizate evenimente culturale atractive care cotinuu să atragă atenția publicului.
Primarul Vatris își exprimă optimismul cu privire la viitorul comunei și la impactul pozitiv al acestor proiecte asupra comunității.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail