Kanye West nu va mai putea intra în Australia, după ce autoritățile au anulat viza sa, potirvit digi24.ro. Decizia a fost luată în urma lansării melodiei „Heil Hitler”, care a stârnit numeroase controverse. Ministrul australian de interne, Tony Burke, a confirmat miercuri că viza artistului a fost revocată, deoarece conținea un mesaj ofensator și provocator.
Update cu 3 săptămâni în urmă
Timp de citire: 3 minute
Articol scris de: Ion Ionescu

Kanye West nu va mai putea intra în Australia, după ce autoritățile au anulat viza sa, potirvit digi24.ro. Decizia a fost luată în urma lansării melodiei „Heil Hitler”, care a stârnit numeroase controverse. Ministrul australian de interne, Tony Burke, a confirmat miercuri că viza artistului a fost revocată, deoarece conținea un mesaj ofensator și provocator.
Burke a declarat într-un interviu pentru ABC că „el vine în Australia de mulți ani și a făcut multe declarații controversate, dar după ce a lansat noua piesă, situația a fost reevaluată”. Potrivit oficialului, „în legătură cu acest caz, fiecare solicitare de viză va fi analizată separat” și „ceea ce nu e suportabil este ura importată în țara noastră”. Acesta a mai adăugat că „Australia are deja probleme suficiente fără să aducem intenționat bigotismul altora”.
Notează publicația digi24.ro că, potrivit autorităților australiene, în 2023, ministrul educației, Jason Clare, l-a criticat dur pe Kanye West pentru declarațiile sale privind Hitler și Holocaust, sugerând că artistul nu ar trebui să fie lăsat să intre în țară.
Melodia „Heil Hitler”, parte din albumul lui West intitulat „WW3”, a fost lansată pe 8 mai și a fost rapid interzisă pe majoritatea platformelor de streaming, printre care Spotify, Apple Music și YouTube, din cauza conținutului antisemit. Videoclipul piesei prezenta un grup de bărbați în piele de animal, care scandau titlul melodiei.
Conform unei declarații a lui Kanye West, după valul de critici, artistul a afirmat că „a încheiat cu antisemitismul” și a lansat o versiune nouă a piesei, intitulată „Hallelujah”. În versiunea revizuită, referințele la nazism au fost înlocuite cu versuri despre creștinism. În ultimii ani, Kanye West a fost implicat în numeroase controverse, pronunțând declarații antisemite și provocatoare.
Conform sursei citate, digi24.ro, în 2022, Adidas a întrerupt colaborarea cu Kanye West din cauza afirmațiilor sale extremiste, iar la sfârșitul anului trecut, cele două părți au încheiat toate litigiile legale.