Vineri, 11 iulie 2025, începând cu ora 12:00, circulația rutieră va fi oficial deschisă pe podul peste râul Buzău, parte din Autostrada Moldovei A7, inclusiv pe sensurile giratorii de descărcare în DN2B, în zona Buzău Est, informează joi Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Buzău. Cu o lungime de 1,36 kilometri, podul face parte din lotul 1 Buzău – Vadu Pașii al Autostrăzii A7 și reprezintă un punct strategic pentru conectarea regiunii Moldovei cu restul țării. Proiectul a fost realizat de asocierea condusă de grupul UMB, al lui Dorinel Umbrărescu, iar valoarea contractului depășește 689 milioane de lei fără TVA, precizează DRDP Buzău. Deși lucrările au presupus soluții tehnice complexe și au fost parcurse provocări logistice, structura finală corespunde cerințelor de siguranță și funcționalitate, mai spun cei de la Regionala de Drumuri din Buzău. Potrivit lor, odată cu deschiderea podului, circulația va fi permisă și pe nodul rutier Buzău Est, care asigură legătura cu DN2B spre Brăila, parte din rețeaua strategică de transport. Deschiderea acestei infrastructuri va permite redirecționarea traficului de tranzit de pe podul Mărăcineni și centura nordică a municipiului Buzău, contribuind direct la fluidizarea circulației și creșterea siguranței rutiere într-una dintre cele mai intens circulate zone ale județului, explică DRDP Buzău. Podul peste râul Buzău (1,36 km), construit pe tronsonul 1 Buzău – Vadu Pașii, va fi unul dintre cele mai lungi din țară. Ordinul de începere pentru lotul 1 Buzău – Vadu Pașii al Autostrăzii A7 Buzău – Focșani a fost emis în decembrie 2022. Reprezentanții CNAIR au confirmat că darea în trafic va avea loc mâine, după ce anterior estimau că deschiderea celui mai mare pod din Autostrada Moldovei A7 urma să aibă loc săptămâna viitoare. Potrivit lor, mâine vor fi dați în trafic circa trei kilometri din lotul 1 Buzău – Vadu Pașii, inclusiv podul, contruit de UMB, și alții 500 de metri de autostradă din lotul 3 Pietroasele – Buzău, plus încă doi kilometri de bretele la profil de drum național, de Nurol.
Astăzi, începând cu ora 10.00 și până la ora 18.00, în centrul municipiului Bacău are loc evenimentul de conștientizare ecologică prin artă – PAINT MY TRUCK – organizat de SOMA și ADIS Bacău, cu sprijinul Colegiului Național de Artă „George Apostu” și al Primăriei Municipiului Bacău. Copiii și adulții care au venit de dimineață în centrul orașului se implică deja în activitățile organizate de echipa SOMA Bacău: ateliere de desen,
.
Curățenia de vară în municipiul Bacău, când SOMA și ADIS organizează campania de colectare a deșeurile voluminoase și periculoase (doar pentru persoanele fizice), are loc în perioada 21-26 iulie. În cadrul campaniei desfășurate de SOMA împreună cu ADIS BACAU, deșeurile voluminoase și cele periculoase vor fi ridicate în două modalități diferite: În cartierele de case, echipele SOMA vor veni să colecteze mobilierul vechi și alte deșeuri voluminoase, precum și de
.
Compania Națională de Investiții Rutiere a anunțat vineri că a desemnat firmele băcăuanului Dorinel Umbrărescu drept câștigătoare ale contractului pentru proiectarea și execuția lotului 2B Grințieș – Pipirig al Autostrăzii Unirii A8, respectiv asocierea SA&PE Construct SRL (Lider Asociere) -Euro-Asfalt d.o.o. (Bosnia și Herțegovina) – Tehnostrade SRL și Spedition UMB SRL. Contractul pentru lotul cu o lungime de 31,5 kilometri din județul Neamț a fost atribuit asocierii conduse de grupul
.
Ziarul de Bacău publică, la sfârșitul fiecărei săptămâni, lista celor mai importante evenimente care au loc în fiecare weekend în Bacău. Vineri, 18 iulie 2025: Sâmbătă, 19 iulie 2025:
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.